geamul bolidului meu supranumit Spinoza

bucuria ta nu este si bucuria mea.

daca ar fi, am incepe sa facem filosofie.

intr-un fel bucuriile mele te plictisesc, bucuriile tale ma lasa rece, ca tot se facu toropitor.

noi, agarici star, si semenii mei nu semanam.

daca am aduce un pic, atunci tu nu te-ai duce la mamaia sau eforie, tu nu ai citi banalitati si platitudini.

lipsa fumatului imi da secvente de luciditate si ajung sa gandesc (chiar asa!), sa gandesc cum gandeam.

pai ai tu timp pentru mine, pai stii tu pe unde imi tot car corpul.

ar fi culmea ca dincolo sa ma intalnesc cu teodosie si si-acolo sa aiba un hotel la care sa ia si ultima aschie de carne de pe noi.

bucuria noastra ar fi la fel daca ar da peste mine vreo 10 kile de aur... as deveni foarte generos verbal. as binecuvanta prin geamul bolidului meu supranumit Spinoza.

stii de ce nu mai semanam (ca n-avem seminte, asta-i clar!), fiindca nu-mi plac intalnirile unde este lume, nu-mi plac spatiile inguste, nu-mi plac masinile cu aerul conditionat inchis, mie imi place doar dacia 1300 cu toate geamurile deschise, trosnind, scartaind, pocnind, dandu-si duhul...

duhul asta ar trebuie sa ne apropie, dar mintea ta bolnava nu are bolile mele, mintea ta e plina de evlavie, ti-ai luat si o masca pe masura: usor trist, abatut, responsabil, un mort frumos... m-a luat gura pe dinainte.

poate ca noi, Agarici Star, ne-am pierdut simtul vietii (suna ca naiba!), poate ca noi, cei de la vin-alcool si de la policolor, nu mai stim cine e laterna care ne lumineaza fata ca la secu...

si dupa noi vor ramane numai haine mici ca ne-am ingrasat si toate gandurile noastre mincinoase si perfide ca mai mult n-am putut.

dar putem ca suntem vii, dar, in fine...